Sfaturi utile

Ce este cancerul de sân?

Câteva statistici despre cancerul la sân

Cancerul de sân rămâne principala cauză de deces prin cancer în rândul femeilor, cu aproximativ 95 mii de decese în anul 2020, reprezentând 17% din totalul deceselor provocate de această boală. Deși rata de incidență a cancerului de sân a crescut în ultimul deceniu, ratele de deces au scăzut ori s-au stabilizat, datorită diagnosticului mai timpuriu și a tratamentului mai eficient.

Între anii 2009-2019, la nivelul Uniunii Europene, s-a efectuat un sondaj care a încercat să evalueze rata nivelului de screening pentru cancerul de sân prin mamografie la femeile cu vârsta cuprinsă între 50-69 ani. Dacă în anul 2019 media europeană a fost de 57%, România, cu 9%, a avut cea mai scăzută rată dintre toate țările participante. Rate peste media UE s-au înregistrat în țări precum Suedia (95%), Danemarca (83%) și Finlanda (81%).

  1. Ce este cancerul?

Cancerul cuprinde peste 100 de boli diferite. Boala se declanșează atunci când, din motive necunoscute, celulele devin anormale și se divid (înmulțesc) fără control sau ordine. Toate părțile corpului sunt formate din celule care în mod normal se divid pentru a produce mai multe celule numai atunci când organismul are nevoie de ele. Când apare cancerul, celulele continuă să se dividă chiar și atunci când celulele noi nu sunt necesare. Trecerea de la celule normale la celule canceroase necesită mai multe modificări separate, diferite, ale genelor. În cele din urmă, genele modificate și creșterea necontrolată pot produce o tumoare care poate fi benignă (necanceroasă) sau malignă (cancer).

Tumorile maligne pot invada, deteriora și distruge țesuturile din apropiere și se pot răspândi în alte părți ale corpului. O tumoare benignă nu se va răspândi în alte părți ale corpului, dar țesutul local poate fi deteriorat și poate fi necesară îndepărtarea acestuia. Există mai multe tipuri de cancer de sân, cel mai frecvent fiind carcinomul ductal, care începe în căptușeala canalelor de lapte ale sânului. Un alt tip, carcinomul lobular, începe în lobulii unde se produce laptele matern. Dacă tumora malignă invadează țesutul din apropiere, vorbim despre un cancer infiltrant sau invaziv.

  1. Cum se declanșează cancerul?

O tumoare malignă poate invada țesutul din jur și îl poate distruge. De asemenea, celulele canceroase se pot desprinde de o tumoare malignă și pot intra în fluxul sanguin sau în sistemul limfatic. Acesta este modul în care cancerul se răspândește în organism.

Cancerul care se răspândește și în alte părți ale corpului este aceeași boală și are același nume precum cancerul original. Când cancerul de sân se răspândește în afara sânului, celulele canceroase se găsesc adesea în ganglionii limfatici de sub braț (axilă). Celulele canceroase se pot răspândi și dincolo de sân, cum ar fi către alți ganglioni limfatici, oase, ficat sau plămâni. Cancerul de sân care s-a răspândit se numește cancer de sân metastatic, chiar dacă se găsește în altă parte a corpului. De exemplu, cancerul de sân care s-a răspândit la oase se numește cancer de sân metastatic, nu cancer osos.

  1. Ce cauzează cancerul la sân?

Biopsia rămâne singura modalitate de a afla cu siguranță dacă un nodul de sân sau un țesut anormal este cancer. Țesutul suspect care este îndepărtat în timpul unei biopsii este examinat la microscop de către un patolog care pune diagnosticul. Dacă rezultatul biopsiei dumneavoastră este pozitiv, înseamnă că tumora sau țesutul din zona suspectă conține cancer și veți avea nevoie de tratament.

Cercetătorii medicali studiază ce se întâmplă în interiorul celulelor care pot provoca cancer. Ei au identificat modificări ale anumitor gene din celulele mamare care pot fi legate de un risc mai mare de a dezvolta cancer de sân. Celulele mamare conțin o varietate de gene care lucrează în mod normal în cooperare cu hormonii naturali ai femeii, dieta și mediul pentru a menține sânii sănătoși. Anumite gene împiedică în mod obișnuit celulele mamare să se dividă, să crească fără control și să formeze tumori. Când în aceste gene apar modificări, celula nu mai poate crește corect. Modificările genetice pot fi moștenite de la un părinte sau se pot acumula de-a lungul vieții unei persoane. Cancerul de sân începe de obicei într-o singură celulă care trece de la normal la malign într-o perioadă de timp.

În prezent, nimeni nu poate prezice exact când va apărea cancerul sau cum va progresa. Când cancerul de sân este diagnosticat – chiar dacă este detectat în stadiul cel mai incipient – ​​nu se poate prezice evoluția vindecării celulelor: dacă anumite celule canceroase vor fi tratate cu succes sau dacă vor continua să crească și să se răspândească rapid în alte părți ale corpului.

  1. Sunt toate cancerele de sân la fel?

Cancerul de sân este o boală complexă și fiecare caz este unic. Odată ce pacienta a fost diagnosticată cu cancer, vor fi efectuate mai multe teste pentru a afla tiparul specific al bolii. Acest pas important se numește stadializare, iar cunoașterea stadiului exact al bolii va ajuta medicul să planifice un tratament corect. Informațiile necesare pentru medic sunt:

  • dimensiunea și poziția exactă a tumorii;
  • dacă boala s-a răspândit în sân;
  • dacă boala este prezentă în ganglionii limfatici de sub braț sau în alte părți ale corpului.

Materialul din această secțiune este preluat integral din Broșura Institutului Național American al Cancerului (Nr. 95-1556) intitulată „Ce trebuie să știți despre cancerul de sân”.

Articolul anterior

Ce este BI-RADS?

Articolul următor

Autoexaminarea sânilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *