Cateva informatii de interes general legate de ecografia abdominala

Ecografia sau ultrasonografia este o metoda imagistica de explorare cu aplicatii foarte largi ce constituie o prelungire a examenului clinic si permite vizualizarea anumitor organe utilizând ultrasunetele. Examinarea ultrasonografică se efectuează la indicaţia medicilor specialişti şi este extrem de utilă pentru diagnosticarea şi urmărirea diverselor afecţiuni. Este neinvazivă, uşor accesibilă, fără efecte secundare şi utilă de multe ori inclusiv în situaţii de urgenţă.

Cand este indicat sa faci o ecografie abdominala?

Este indicat sa faci o ecografie abdominala in urmatoarele situatii:

– suspiciunea unor afectiuni pancreatice, hepatice, biliare, renale, ginecologice (uter, ovare), urologice (prostata, vezicule seminale), hematologice sau vasculare.

– dureri abdominale acute sau cronice, indiferent de durata sau simptome insotitoare

– scadere in greutate de cauza neprecizata

– existenta unei patologii oncologice, pentru a depista posibilele metastaze abdominale in organe sau ganglioni

– tulburari de tranzit

– icter

– marirea de volum a abdomenului de cauza neprecizata

– tulburari de urinare sau modificari ale aspectului urinii

Sondele aparatelor de ultimă generaţie sunt dotate cu frecvenţe înalte, Doppler color, tehnici elastografice şi posibilitatea de achiziție 3D și 4D, toate aceste progrese tehnice oferind imagini de o foarte bună calitate.

Reguli inainte de ecografia abdominala

  1. Ca regula generala, se recomanda efectuarea ecografiei a jeun (pe nemancate) insa nu este intotdeauna neaparat obligatoriu acest lucru. Pentru ecografia de ficat, colecist, splina si pancreas nu se consuma alimente cu un continut ridicat de grasimi in seara de dinainte sau in ziua ecografiei.
  2. Este recomandat sa se consume 3-4 cani de lichid inainte de ecografie, fara a urina cu 1-2 ore inainte de a efectua ecografia.